Casa Mea
O locuință în stil clasic, cu accente romantice
detalii care contează:
- Amplasare: centrul Bucureştiului
- Tipul locuinţei: vilă
- Niveluri: 4 (P + 2E + M)
- Număr camere: 6
- Suprafaţă teren: 140 mp
- Suprafaţă locuinţă: 250 mp
- Suprafaţă parter: 70 mp
- Anul construirii: 2011
Când i s-a propus proiectul de amenajare a unei vile cu două etaje situate într-o zonă liniştită a cartierului Dorobanţi, designerul Natalia Beleva a avut în faţă o femeie puternică, glamouroasă, dar care nu se temea să-şi dezvăluie vulnerabilitatea şi latura romantică. Familia era completată de cele două fetiţe. De unde să pornească conceptul de amenajare pentru a armoniza nevoile întregii familii? Ideea i-a fost oferită de culorile anului 2016, care au stat la baza procesului de decorare.
Terenul îngust, specific aglomeraţiilor urbane, a determinat dezvoltarea unei arhitecturi pe verticală. Cât priveşte stilul, s-a mers pe cel clasic, căruia i s-au adăugat note romantice. Designul casei are la bază dinamica putere-delicateţe, ce oglindeşte personalitatea proprietarei.
Amenajarea exterioară a urmat principiile specifice micilor grădini citadine: mobilier de dimensiuni mici, din fier forjat, care se potriveşte cu scara şi induce o notă retro, copertină textilă în culori estivale, multe ghivece cu plante şi flori de dimensiuni mici (cu excepţia unui vişin), terasă cu duşumea din lemn vopsit, ce respiră un aer vintage.
ATUURI
Atenţia acordată detaliilor şi culorilor se observă peste tot: atât la exterior – copertina de pe terasă, ghivecele cu flori, designul duşumelei, mobilierul de grădină din fier forjat şi copertina de la intrare, cât şi la interior. Indiferent că este vorba despre accesorii (un vas cu flori, o ikebana, un serviciu de ceai, un platou cu prăjituri, mânerele comodei sau ale şifonierului), despre micile decoraţiuni care împodobesc piesele de mobilier sau despre bateriile din baie şi bucătărie, toate sunt delicate, în culori pastelate şi cu forme curbate.
COLŢUL PREFERAT
Terasa de dimensiuni mici reprezintă, fără îndoială, unul dintre colţurile preferate de proprietari, în special în sezonul cald. Aici te afli printre flori şi plante, eşti total izolat e exterior şi beneficiezi de multă intimitate. Este locul ideal pentru un mic dejun în aerul proaspăt și înmiresmat al dimineții, dar şi pentru ceaiul de seară, în compania luminii calde a felinarului din fier forjat.
Designul mobilierului de exterior se remarcă prin modelul baroc, floral, unduirile fine ale fierului forjat, picioarele elegant curbate. Toate obiectele sunt albe, inducând o atmosferă romantică.
O ikebana aduce calm, relaxare şi echilibru, iar florile în culori puternice oferă un plus de energie.
Pentru că spiritul feminin domină căminul , designul pentru care s-a optat transmite emoţie, delicateţe şi eleganţă, păstrând în acelaşi timp o forţă aparte, caracteristică decorurilor clasice, atemporale.
Natalia a ales pentru amenajarea acestei locuinţe un stil contemporan şi a mizat pe culorile Pantone 2016. Acestea se regăsesc în aproape toate încă-perile, compunând un spaţiu elegant, cald, cu accente romantice şi jucăuşe pe alocuri. Nuanţele pastelate şi petele de culoare roz şi bleu dau un vibe contemporan interiorului, al cărui design porneşte de la concepte clasice. Rose Quartz (roz pudrat), un ton blând, convingător şi, desigur, roman-tic, şi Serenity (bleu) aduc un puternic sentiment de relaxare şi răgaz. În living predomină stilul clasic contemporan şi combinaţia de culori amintită mai sus. Canapeaua albă a permis folosirea unor pete de culoare, aşa cum sunt fotoliul roz pudrat şi cel bleu cu nasturi, ce reînvie nostalgia stilului clasic. Balustrada din fier a scării interioare înfrumuseţează prin motivele romantice, florale, care se regăsesc, de altfel, în întreaga casă.
IDEE
Inspirate din frumuseţea primăverii, culorile şi accesoriile alese sunt proaspete şi romantice. Astfel, rama oglinzii are forma unei flori, iar scaunul fucsia atrage toate privirile asupra sa.
În bucătăria complet utilată şi foarte practică (stăpâna casei este pasionată de arta culinară) s-a evitat aglomerarea spaţiului cu lucruri care prisosesc şi care pot transforma această încăpere într-una haotică. Se observă aceeaşi atenţie acordată detaliilor romantice şi cu tentă retro: mânere, baterii, robinete, forma cuptorului, travertinul etc.
În dormitoare, curajul transpare din folosirea tapetului roz pudrat, cu imprimeu floral auriu, care se asortează cu tapiţeria patului, în timp ce covorul contrastează frumos cu tapetul. Comoda cu oglindă mare este modernă, dar practică. Au fost păstrate doar elementele esenţiale şi s-a creat o lumină difuză – romantică, visătoare şi odihnitoare.
Ce ne place:
În dormitoarele fetelor s-a apelat la mobilier alb şi decoraţiuni romantice, special concepute pentru aceste încăperi (tablouri cu dansatoare delicate).
Baia are dimensiuni mici, motiv pentru care beneficiază de un decor foarte luminos. Pentru amenajarea ei s-a mers pe un stil minimalist, mobilierul, plăcile ceramice şi obiectele sanitare fiind toate alese în culori deschise.
archetul este închis la culoare, intrând în contrast cu nuanţele pastelate, luminoase. Separat, culorile alese pot imprima linişte şi eleganţă, iar împreună sfidează percepţia tradiţională de utilizare a lor. Ambele pot fi întâlnite cu succes în doze mai mari în încăperile care urmează a fi decorate. Se poate pleca de la obiecte de mobilier mici, decoraţiuni sau accesorii şi se poate ajunge la suprafeţe mai mari, cum sunt pereţii, textilele care îmbracă spaţiul sau grădina etc.
Elementele inspirate din natură (culori, materiale naturale, modele florale, linii curbe) şi florile sunt prezente în toate spaţiile, obţinându-se astfel un design unitar pentru întreaga casă.